Categories
Camino de Santiago

Ziua 7: Valverde de la Virgen – Rabanl del Camino – 59 km

24 aprilie 2019

Așa cum vă povesteam în articolul de ieri, în acestă dimineață avea să ne aștepte o surpriză de proporții :). Puteți auzi uimirea din glasul lui Gabi.

Da, este o lapoviță care o dă în ninsoare, pe 24 aprilie, în Spania, unde ne așteptam să murim de cald. Am fost prinși nepregătiți :).

În timp ce ne gândim la soluții, pe masă ne așteaptă micul dejun pregătit de seara de gazdele noastre drăguțe. Chiar dacă poate nu este cel mai bogat mic dejun, de multe ori noi l-am luat de la gazde, gândindu-ne că este un mod de a le oferi și mai mult suport.

După micul dejun copios ne facem curaj și ieșim afară. Punem pe noi cam tot ce aveam prin bagaje, inclusiv pelerina gigantică din plastic, luată în glumă de la părinții lui Gabi.

Este frig și vânt și cu toată pelerina mea, tot mă ud destul de tare. Ne oprim la o “cafenea de șosea” să ne încălzim. Eu beau un Colacao, băutură celebră în Spania.

Începe să se oprească ploaia și ne continuăm drumul până în Hospital de Obrigo (nu nu, nu suntem la spital, este numele unui oraș de prin 456). Aici există un pod celebru unde a avut loc bătălia din Paso Honroso.

Ne oprim și aici să ne încălzim și comandăm o supă de ”trucha”. Este o supă specifică locului, cu păstrăv afumat și pâine, de altfel foarte gustoasă. Însă…aici ne păcălim puțin, luăm supa în afara orelor în care se servea meniul pelerinului și a costat, spre mirarea noastră, 8 euro, cea mai scumpă supă pe care am mâncat-o vreodată :).

După masa copioasă și cu o gaură în buget 🙂 ne continuăm drumul spre Astorga.

Bucuroși că se oprise ploaia

Astorga este un oraș drăguț, dar ajungem în jur de ora 15.30 și totul este închis. Spaniolii se respectă și închid, de obicei, localurile și magazinele între 14.00 și 16.00.

Aici decidem ca destinația noastră finală de azi să fie Rabanal del Camino, un sat care se află înainte de o urcare puternică spre O Cebrero (dar de asta vă povestesc mâine).

Drumul până acolo trece prin sate mici, puțin uitate de vreme. Facem și o pană, după ce intru cu bicicleta în trandafirii din imagine (singura pană din 725 km, dar am avut noroc, puteau fi mai multe).

Ultimii kilometrii sunt cu suferință și durere, o urcare susținută spre Rabanal, nu mă prea mai țin genunchii. Dar am avut parte de un apus de vis (de asta vă povestește Gabi live).

Poposim la o Albergue ” La Senda Hostel” destul de ok. Și pentru bicilete aveau un loc de cinste.

Proprietarul hostelului este un domn de ca. 60 de ani, care îmi povestește întreaga sa viață. A locuit când era mic în Franța, s-a întors însă în Spania și se implică foarte mult în viața comunității. Participase chiar cu o săptămână înainte la alegerile locale. Organizase un mic loc de joacă în sat pentru nepoții care vin în vacanță, dar și o bibliotecă. Îl întreb câți oameni mai locuiesc în sat, face o glumă, crede că dacă îi numără și pe cei din cimitir ar fi mai mulți. Cred ca zis undeva până în 20 de persoane care mai locuiesc efectiv acolo. Ca și la noi în România, și aici, tinerii preferă să meargă în marile orașe și să își găsească de lucru.

În cameră stăm cu două pelerine care mergeau pe jos, una din Australia, care deja vizitase România și una din Insulele Feroe, căreia i se pare foarte murdară Spania (să vină în România și să vadă gunoaie adevărate).

Luăm cina la restaurantul de lângă Albergue, foarte gustoasă și chiar și cu meniuri vegetariene…și desigur cu celebrul vin. Multe restaurante s-au adaptat și au și meniuri pentru vegetarieni.

Mergem la somn cu gândul la urcarea acerbă pe care o vom avea mâine…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *